
Centrul Național pentru Excelență va funcționa ca un organism de specialitate al Ministerului Educației, fără personalitate juridică, cu rol de organizare și coordonare metodologică, monitorizare și evaluare a activității elevilor capabili de performanțe înalte.
De asemenea, CNE va gestiona și pregătirea loturilor naționale de olimpici.
Ordinul de ministru referitor la organizarea și atribuțiile CNE a fost publicat, astăzi, în Monitorul Oficial.
Conform actului normativ, Centrul Național pentru Excelență se va ocupa de:
a) coordonarea elaborării strategiilor de identificare și de selecție a elevilor capabili de performanțe înalte, în vederea constituirii unor grupe de excelență pe discipline, arii curriculare sau domenii științifice, artistice și tehnice;
b) monitorizarea inițierii acțiunilor de identificare și promovare a elevilor capabili de performanțe înalte;
c) elaborarea unor procedee și instrumente în vederea identificării copiilor și tinerilor capabili de performanțe înalte;
d) coordonarea metodologică a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București pentru Excelență și a unităților de învățământ, în cazul activităților de sprijin al elevilor capabili de performanțe înalte;
e) monitorizarea asigurării constituirii, funcționării și pregătirii grupelor de excelență;
f) oferirea de consultanță în elaborarea și asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare sprijinirii participării și implementării activităților destinate elevilor capabili de performanțe înalte;
g) oferirea de consultanță în dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență;
h) monitorizarea organizării taberelor naționale de pregătire a elevilor capabili de performanțe înalte, pe discipline;
i) monitorizarea organizării activității de pregătire a loturilor olimpice naționale, județene/ale municipiului București;
j) crearea de contexte pentru implicarea elevilor capabili de performanțe înalte în procese de reflecție asupra transformărilor și reformelor vizate în domeniile acestora de excelență;
k) implicarea instituțiilor de învățământ superior în organizarea programelor și demersurilor pe care centrele de excelență le derulează în vederea sprijinirii elevilor capabili de performanțe înalte.
Citește ordinul de ministru, integral, aici: Monitorul Oficial Partea I nr. 1097
ID 108953503 | Students Classroom © Monkey Business Images | Dreamstime.com