Peste 150 de profesori din Iași și Bihor vor continua să predea și după vârsta de pensionare

ID 71524615 © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Numărul profesorilor care solicită prelungirea activității este în creștere față de anii precedenți. Peste 150 de profesori din județele Iași și Bihor vor continua să predea și după vârsta de pensionare

Conform reglementărilor, cadrele didactice care au atins vârsta de pensionare pot rămâne titulare până la vârsta de 70 de ani. În județul Iași, 123 de profesori care au depășit vârsta pensionării vor continua să predea în anul școlar 2025-2026, beneficiind de acest drept conform legislației în vigoare. Aceștia au solicitat Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași aprobarea pentru a rămâne în activitate încă un an și au primit aviz favorabil, potrivit Ziarul de Iași.

Potrivit ISJ Iași, au fost depuse 124 de cereri pentru menținerea în activitate, dintre care 123 au fost aprobate. Dintre acestea, 88 provin din mediul urban și 36 din mediul rural. În municipiul Iași, 70 de profesori vor continua să predea, alături de alți colegi din Pașcani (7), Hârlău (2), Târgu Frumos (4) și Podu Iloaiei (5). În mediul rural, profesorii se vor regăsi în unități școlare din localități precum Belcești, Țibana, Ruginoasa, Andrieșeni și multe altele.

Dintre cei care au depus cereri, 49 se află la prima solicitare, în timp ce 75 au mai beneficiat de prelungiri anterioare. De asemenea, printre aceștia se numără 17 educatoare și 34 de învățători. În municipiul Iași, acești profesori își desfășoară activitatea în unități de prestigiu, precum Colegiul „Emil Racoviță”, Colegiul Național, Colegiul „Mihai Eminescu” sau Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”.

Doar un profesor a fost refuzat, din municipiul Iași, de la Liceul Tehnologic „Petru Poni”.

34 de cereri aprobate în Bihor

În județul Bihor, ISJ a aprobat menținerea în activitate a 34 de cadre didactice care îndeplinesc condițiile de pensionare până la 31 august 2025. În municipiul Oradea, printre profesorii care vor continua să predea la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” se numără Gelu-Dumitru Petruța și Augustin Stan (matematică), soții Adrian și Maria Niță (matematică-informatică) și Anita Luncan (chimie), recunoscuți pentru performanțele lor și pentru elevii olimpici naționali și internaționali pe care i-au pregătit, potrivit Bihor Just.

Tot în Oradea, profesorul Karoly Bogdan va preda fizică la Colegiul „Ady Endre” și la Centrul de excelență, iar Vasile Marinescu va rămâne în funcție la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. La Colegiul Național „Iosif Vulcan”, șase profesori vor continua să predea, jumătate dintre aceștia fiind specializați în fizică și matematică. De asemenea, la Liceul „Constantin Șerban” din Aleșd, Floare Urs și Mircea-Gavril Ardelean au primit aprobarea pentru a rămâne în învățământ la ciclul primar.

Totuși, trei cadre didactice din Bihor au primit refuz pentru menținerea în activitate, în ciuda acordului primit de la unitățile de învățământ unde predau.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.