
Peste 9000 de candidați s-au înscris la concursurile în urma cărora vor fi deciși directorii de școli, au declarat pentru Educație Privată surse din Ministerul Educației.
Aceștia vor să concureze pentru cele aproximativ 8500 de funcții disponibile în sistemul școlar.
Etapa de înscriere s-a încheiat noaptea trecută. În următoarele zile, ministerul va verifica dacă dosarele de candidatură respectă criteriile de conformitate. Ulterior, va fi anunțată lista candidaturilor acceptate.
Candidatul au putut adăuga, șterge și modifica documentele încărcate la dosar, până la finalul perioadei de înscriere (26 septembrie, ora 23:59), atât timp cât nu apasă butonul „Trimite”.
Pentru verificare, în platformă au fost prevăzute etape de revizuire înainte de a trimite datele finale, unde vor fi remarcate rapid documentele/datele lipsă.
Tot prin intermediul platformei, conform calendarului concursului, dosarele astfel completate și transmise de candidați vor fi evaluate în perioada 27-29 septembrie de către comisiile formate la nivel județean/național. Termenul până la care candidații află rezultatele privind evaluarea dosarului atât prin intermediul listelor oficiale publicate, cât și prin intermediul unui email trimis din platformă, este 7 octombrie.
Desfășurarea probei scrise va avea loc în format fizic vineri, 15 octombrie 2021. Rezultatele finale la proba scrisă vor fi afișate în data de 20 octombrie, urmând ca interviurile să se desfășoare în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie 2021. Candidații trebuie să obțină cel puțin nota 7 la fiecare probă (proba scrisă și proba de interviu).
Rezultatele finale ale concursului vor fi validate în data de 17 decembrie, urmând ca numirile în funcție să aibă loc începând cu 10 ianuarie 2022, debutul semestrului al doilea al anului școlar 2021-2022.