Politehnica Timișoara pregătește profesorii pentru integrarea inteligenței artificiale în educație

pexels.com

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) va organiza sesiuni de pregătire pentru cadrele didactice, axate pe utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale (AI) în procesul educațional. UPT, prima instituție de învățământ superior din România care a reglementat utilizarea AI în educație, susține extinderea acestor inițiative și în învățământul preuniversitar.

Cursuri de pregătire vor aborda două aspecte esențiale: integrarea acestor tehnologii în activitatea didactică și identificarea conținutului generat de AI, mai ales în cazul în care studenții nu declară utilizarea acestuia.

Decizia vine în contextul în care metodele clasice de predare nu mai rezonează cu noile generații de studenți, obișnuite cu tehnologia și interactivitatea digitală. Rectorul UPT, Florin Drăgan, subliniază că inteligența artificială poate fi folosită pentru a sprijini atât profesorii, cât și studenții, dacă este utilizată corect.

Profesorii trebuie să vorbească „pe limba” studenților

„Necesitatea acestor seminare a fost determinată de creșterea rapidă a tehnologiilor AI și de nevoia pregătirii cadrelor didactice pentru un viitor în care aceste tehnologii vor deveni omniprezente. Este esențial să educăm cadrele didactice în acest sens, pentru a le permite să folosească eficient aceste instrumente în clasă. Generațiile noi de elevi și studenți sunt din ce în ce mai puțin receptive la metodele clasice de predare. De asemenea, studenții și chiar elevii folosesc deja aplicații precum ChatGPT, Gemini sau Copilot, iar noi trebuie să vorbim pe limba lor. Utilizarea corectă a inteligenței artificiale poate transforma AI-ul într-un tutore personalizat pentru fiecare student. Un exemplu relevant este Khanmigo, un chatbot creat pentru elevii din Statele Unite pentru a-i ajuta să obțină performanțe mai bune la matematică. Acesta nu oferă răspunsuri directe, ci ajută elevul să găsească soluția pas cu pas”, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, potrivit unui comunicat de presă.

Profesorii vor fi instruiți nu doar în utilizarea AI, ci și în etica aplicării acesteia. Ei vor învăța cum să identifice conținutul generat de AI și cum să combată riscurile, precum plagiatul sau utilizarea incorectă a tehnologiei în timpul examenelor.

Daniel Iercan, coordonatorul implementării strategiei AI în UPT, atrage atenția asupra tendinței unor studenți de a folosi AI pentru a rezolva temele fără a încerca să înțeleagă materialul.

„Ce am observat până acum este că mulți studenți tind să utilizeze inteligența artificială pentru a rezolva temele în locul lor, fără a încerca să înțeleagă cu adevărat ce a generat AI-ul. Cred că valoarea reală a inteligenței artificiale constă în capacitatea de a ajuta studenții să înțeleagă concepte dificile, însă acest lucru este posibil doar dacă studenții pun întrebările corecte. În urma acestor cursuri, cadrele didactice vor învăța cum să le ofere studenților explicațiile necesare și să-i ghideze să formuleze întrebările potrivite pentru a obține cele mai bune răspunsuri din partea instrumentelor AI. Studenții pot folosi AI pentru a-și îmbunătăți învățarea, pentru a obține feedback și pentru a-și organiza studiile. Cu toate acestea, utilizarea AI ar trebui să fie limitată în timpul evaluărilor și examenelor pentru a asigura integritatea academică”, a declarat Daniel Iercan, coordonator implementare strategie AI la UPT.

AI în învățământul preuniversitar

UPT susține extinderea acestor inițiative și în învățământul preuniversitar. Instrumentele de inteligență artificială sunt disponibile tuturor, inclusiv elevilor, așa că este nevoie de o instruire inclusiv a profesorilor din școli generale și licee. 

„O strategie națională ar putea asigura o implementare coerentă și etică a AI în educație, oferind ghiduri clare și resurse pentru profesori, elevi și studenți. Implementarea AI în mediul preuniversitar poate include utilizarea de platforme educaționale personalizate, asistenți virtuali pentru teme și proiecte, dar și instrumente de evaluare automată. Este esențial ca ministerul să ofere o formare adecvată a profesorilor și să stabilească politici clare în acest sens’, a declarat rectorul Universității Politehnica Timișoara”, a precizat rectorul UPT.

UPT, prima universitate din România care a reglementat utilizarea AI

Universitatea Politehnica Timișoara a fost prima instituție de învățământ superior din România care a adoptat reguli clare privind utilizarea AI în educație. Senatul UPT a aprobat în urmă cu doi ani un set de recomandări prin care studenții pot folosi AI în lucrările academice, cu condiția de a menționa sursa și de a analiza critic informațiile generate.

„Până acum am avut studenți care au folosit aplicații pentru a genera cod și pentru a le îmbunătăți exprimarea. De asemenea, în lucrările de licență sunt cazuri de studenți care au apelat la aplicații precum ChatGPT, unii au fost sinceri și au trecut în bibliografie, în alte cazuri profesorii au identificat situații de folosire fără a menționa, așa că le-au pus întrebări suplimentare pentru a verifica dacă au înțeles întru totul ceea ce au scris. De asemenea, la anumite proiecte de disciplină au încercat să ascundă, deși avem reguli clare că pot folosi atât timp cât respectă anumite reguli”, a concluzionat rectorul UPT.

Elev acuzat că a utilizat inteligența artificială pentru a realiza imagini nud cu colege

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.