
Un cabinet de avocatură anunță, într-un comunicat publicat de News.ro, că a obţinut invalidarea probei cu interviul din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei de director al Colegiului Naţional „Sf Sava” din Bucureşti. De asemenea, decizia ISMB de numire a câştigătorului concursului în funcţia de director al Colegiului a fost anulată de Curtea se Apel, conform sursei citate.
Potrivit comunicatului, într-un litigiu de contencios administrativ privind anularea unor acte administrative individuale emise de MEşi ISMB în legătură cu concursul pentru ocuparea funcţiei de director al CNSS, Curtea de Apel Bucureşti a admis (în parte) acţiunea reclamantei, candidată şi ea pentru funcţia de director al CNSS şi care a obţinut locul 2 la concurs. Curtea a invalidat proba cu interviul din cadrul concursului pentru ocuparea funcţiei de director al CNSS pentru motive ce ţin de prezumţia de legalitate care ar fi trebuit să planeze asupra acesteia şi care a fost înfrântă.
Prin acţiune, reclamanta a invocat numeroase nereguli de ordin procedural şi nu numai, privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei de director al CNSS, de la unicitatea subiectului de concurs (deşi candidaţii şi membrii comisiei au părăsit sala de concurs înainte de finalizarea concursului, subiectul de concurs a fost unic) şi până la utilizarea de către membrii comisiei a dispozitivelor electronice pe perioada activităţii comisiei – laptopuri, telefoane mobile etc., conduită strict interzisă de normele cuprinse în procedurile ce reglementau organizarea şi desfăşurarea probei cu interviul.