Prof. Iuliana Căplescu: La simularea de BAC la istorie din 2024, au fost și notări greșite

Iuliana Căplescu, profesoară de istorie la Colegiul Național Matei Basarab din București, afirmă că a descoperit în desfășurătorul de la simularea de bacalaureat din 2024 și notări greșite.

Cadrul didactic afirmă că, în astfel de situație, poate trage concluzia că profesorii care au evaluat respectivele lucrări nu și-au dat interesul pentru a nota cu precizie.

”Anul trecut, chiar am avut în liceul meu ambele clase de uman pe care noi le avem în Colegiul Național Matei Basarab. Ale mele au fost în încadrare, am lucrat cu elevii mei din clasa a noua până în clasa a douăsprezecea, nu au avut un alt profesor. Și a venit simularea. La câțiva elevi de-ai mei (vorbim de 66 de elevi, 33 într-o clasă, 33 într-o clasă) nu corespundea evaluarea mea permanentă, din capitol în capitol, din unitate de învățare în unitate de învățare, cu ceea ce mi-a venit. Când au venit acele desfășurătoare, ”cearșafurile” cum le numim noi, era mai mult. Întotdeauna mai mult. La câteva cazuri din 66, în jur de 10 cazuri. Pentru mine, foarte mult. Am luat copilul lângă mine, i-am explicat, <Adu-ți aminte aici, Maria, Dorin, cum am făcut noi? Cum este baremul în subiectele oficiale, că tot am făcut variante din anii trecuți.>. Unele dintre subiecte sunt aproape de tip grilă. Ai în sursă un an, se desfășoară bătălia de la Călugăreni, 1595, și jos, cerință: menționați secolul în care se desfășoară evenimentele din sursa dată. Deci este absolut clar că orice profesor de istorie va ști să caute ca răspuns secolul al XVI-lea. Când tu te duci în desfășurător și vezi acolo că al tău copil a scris pe acea bătălie secol XIV, dar este punctat în acel desfășurător, ce problemă-ți pui? Ce întrebare? Că acel profesor nu a fost atent, nu și-a dat suficient interes. N-am să-l acuz niciodată că nu știe lucrul acela”. a relatat profesoara, în emisiunea Info Edu de la televiziunea publică. 

”Avem și noi subiecte la care se mai pune un semn de întrebare, de obicei de interpretare, acolo vine diferența. Dar nu. în cazul acesta nu. Este adevărat, am explicat, vreo 10-12 copii am avut, cu toții au fost de acord cu mine, cu mine la clasă au lucrat, cu mine la clasă am evaluat împreună, am dat exemplificări, dar și-au cerut nota din desfășurător, aceea a fost trecută. Ideea este că la Bacalaureat am crescut un pic, dar era acolo, în jurul mediei pe care eu o făcusem pe toate cele 9 unități de învățare pentru acel elev”, a adăugat cadrul didactic.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.