
Profesorii înscriși în programul de învățare remedială pot fi plătiți suplimentar față de salariul pentru norma didactică, dacă finanțarea pentru această plată este asigurată din surse care nu provin din bugetul de stat.
Prevederea este cuprinsă în proiectul de metodologie pentru programul de învățarea remedială, document lansat, astăzi, de Ministerul Educației în dezbatere publică.
Ce prevede proiectul cu privire la plata profesorilor care vor activa în cadrul acestui program:
Art.23. (1) Activitatea desfășurată de personalul didactic în cadrul Programului ÎR este consemnată în condica de prezență a activităților programului, se face și se plătește în următoarele condiții:
a) ca activitate didactică în completarea normei didactice de predare-învățare-evaluare cu cel mult 4 ore săptămânal, a unui cadru didactic titular, în situația în care norma didactică de predare nu se poate constitui conform prevederilor art. 207 alin. (4) şi art. 208 alin. (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare;
b) în învățământul gimnazial din mediul urban, prin excepție, dacă norma didactică a profesorilor nu se poate constitui conform prevederilor art. 207 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, aceasta poate fi constituită din 2/3 din numărul de ore de la specializarea sau specializările de bază și completată cu până la 1/3 din alte ore vacante existente la alte discipline din aceeaşi arie curriculară şi cel mult 4 ore săptămânal din Programul ÎR;
c) în învățământul gimnazial din mediul rural, prin excepție, dacă norma didactică a profesorilor nu se poate constitui conform prevederilor art. 207 alin. (4) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, aceasta poate fi constituită din 1/2 din numărul de ore de la specializarea sau specializările de bază și completată cu până la 1/2 din alte ore vacante existente la alte discipline şi cel mult 4 ore săptămânal din programul ÎR;
d) ca activitate de educație, complementară procesului de învățământ (maximum 8 ore pe săptămână), conform prevederilor art. 207, alin. (1), lit. c) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, activitate prevăzută în fișa postului și realizată în afara normei didactice de predare-învățareevaluare stabilită conform art. 208, alin. (3) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, în cadrul celor 40 de ore pe săptămână;
e) ca activitate în afara activităților prevăzute la art. 207 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care există sursă de finanțare diferită de bugetul de stat.
(2) Plata în regim de plată cu ora a activității desfășurate de personalul didactic în cadrul Programului ÎR se face din următoarele surse de finanțare:
a) din bugetul autorităților administrației publice locale;
b) din programe finanțate din fonduri externe nerambursabile sau rambursabile sau naționale;
c) din proiecte derulate la nivelul unității de învățământ, finanțate din donații, sponsorizări sau prin suportul financiar al organizațiilor nonguvernamentale, cu respectarea legislației în vigoare.
(3) Activitatea desfășurată de personalul didactic în cadrul programului ÎR se poate desfășura și în regim de voluntariat.
(4) Finanțarea activităților din Programul național ÎR se va realiza în funcție de numărul elevilor care vor beneficia de activități de învățare remedială în cadrul acelei unități de învățământ
Proiectul poate fi accesat, integral, aici: Proiect_Metodologie_program_invatare_remediala