Raed Arafat: Nu s-a pus problema închiderii școlilor din zonele afectate de viscol

Sursă foto: DSU

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat, astăzi, că până în acest moment nu a fost în discuție ideea închiderii școlilor în zonele afectate de viscol.

”Nu s-a pus problema închiderii școlilor. Nu avem o solicitare în acest sens. Sunt convins că, dacă vor fi probleme în unele zone, la nivelul Comitetelor Județene se vor lua deciziile necesare pentru județele respective.

S-au reunit Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, CJSU, acolo unde a fost nevoie. Am fost în legătură permanentă cu prim-ministrul, ca președinte al Comitetului, și am discutat despre fiecare dintre situații. Legătura cu domnul prim-ministru Ciucă este permanentă, chiar dacă este plecat din țară.

Cu ministrul de interne Lucian Bode suntem, de asemenea, în legătură permanentă. La acest moment, o ședință de Comitet Național, care presupune și convocarea Comitetelor Județene, înseamnă să scoatem oamenii din zona de intervenție. Comitetul Național se poate convoca online dacă este nevoie de o decizie care nu poate fi luată la nivelul comitetelor județene.

Nu a nevoie de așa ceva până la acest moment”, a spus secretarul de stat la Antena 3 CNN.

zonele afectate de viscol Cu ministrul de interne Lucian Bode suntem, de asemenea, în legătură permanentă. La acest moment, o ședință de Comitet Național

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.