
Regele Suediei, Carl XVI Gustaf, a declarat că țara sa a eșuat în gestionarea crizei COVID, relatează Digi 24. Suedia este țara care a mers pe varianta recomandărilor în loc de restricții și abia la finele lunii noiembrie a introdus primul lockdown parțial.
„Cred că am eșuat. Avem foarte mulți morți și asta este groaznic”, a spus regele Carl XVI Gustaf, potrivit BBC.
Regele a făcut remarca în cadrul unei emisiuni tv de final de an.
În Suedia, țară criticată pentru abordarea bazată pe recomandări în loc de restricții impuse, s-au înregistrat aproape 350.000 de cazuri de coronavirus și peste 7.800 de morți.
„Poporul suedez a suferit enorm în aceste condiții dificile. Gândiți-vă numai la familiile care nu au putut să-și ia rămas bun de la rudele lor care au murit. Cred că este o experiență traumatizantă să nu-ți poți lua adio”, a mai spus el.
Întrebat dacă se teme să fie infectat cu coronavirus, regele în vârstă de 74 de ani a răspuns: „În ultima vreme s-a simțit tot mai pregnant, ca și cum s-ar furița din ce în ce mai aproape. Nu este ceva ce-ți dorești”.
Premierul Suediei Stefan Löfven a adresat, trecent, un apel către națiune, în care anunța că și această țară, care a abordat pandemia cu măsuri mai puțin stricte, va trebuie să își revizuiască strategia. Motivul invocat de șeful Guvernului de la Stockholm a fost creșterea cazurilor și a deceselor în Suedia, în timpul acestei toamne.
”Anulați sau amânați toate acele lucruri pe care ați dori să le faceți, dar nu sunt necesare”, a spus premierul Suediei.
Löfven a explicat motivele acestei schimbări de abordare: ”Prea mulți au neglijat recomandările, în timpul toamnei”.
”Acum este noiembrie. Sănătatea și viața oamenilor sunt încă în pericol. Și pericolul crește. Mai mulți oameni se infectează”, a mai spus Löfven.