
Sute de elevi, părinți, specialiști din educație și reprezentanți ai organizațiilor care militează pentru drepturile omului au participat la protestul „România educată, nu discriminată”, desfășurat sâmbătă, 25 martie, în fața Guvernului României. Prin această acțiune, participanții au cerut decidenților să respecte dreptul tinerilor din România de a avea acces la educație incluzivă, fără discriminare și fără cenzură. Protestul a fost organizat de 9 organizații neguvernamentale din România, ca reacție la atacurile repetate la adresa drepturilor minorităților. Cel mai recent exemplu este scrisoarea înaintată de majoritatea cultelor religioase din România, în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, către Ministerul Educației, cu intenția de a schimba în mod discriminatoriu noile legi ale educației „România Educată”.
Asociația ACCEPT, Asociația E-Romnja, Asociația Mame pentru Mame, Asociația MozaiQ, Asociația Supra, Centrul FILIA, Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, Consiliul Național al Elevilor și Federația Părinților și Aparținătorilor Legali din România au solicitat Ministerului Educației și altor decidenți ca proiectele de legi ale educației să respecte legislația națională și internațională la care România este parte.
Organizatorii protestului consideră că orice încercare de a îngrădi accesul tinerilor la informație și orice tentativă de a le încălca dreptul de a fi respectați, indiferent de rasă, naționalitate, etnie, vârstă, gen, categorie socială, convingere politică sau religioasă, orientare sexuală, identitate de gen, abilități fizice sau mentale sau caracteristici personale, reprezintă un act de cenzură și demonstrează o atitudine discriminatorie – lucruri de netolerat într-o societate modernă. De asemenea, organizațiile subliniază faptul că excluderea definiției diversității din proiectele de lege și dogmatizarea educației reprezintă o primă tentativă de a bloca exercitarea dreptului la liberă exprimare, la educație fără discriminare, dreptului la sănătate, inclusiv accesul la informații relevante cu privire la relații, sănătate sexuală și reproductivă, egalitate și nediscriminare. Noile generații merită și trebuie să învețe valori precum respectul sau empatia și au dreptul să cunoască diversitatea ca parte a realității zilelor noastre.
Printre solicitările publice adresate Ministerului Educației și altor decidenți cu privire la legile educației “România educată” de către organizatorii și participanții de la protestul de sâmbătă s-au numărat:
– Menținerea principiilor diversității şi nediscriminării în noile legi ale educației;
– Promovarea principiilor democratice, de drepturile omului, a educației civice și a principiului libertății de gândire;
– Independența sistemului de învățământ față de prozelitismul religios și de propaganda de natură politică;
– Respectarea dreptului la informații și a libertății de exprimare a tinerilor în sistemul de învățământ în acord cu convențiile și tratatele europene și internaționale la care România este parte, precum și interzicerea cenzurii în spațiul educațional;
– Să se asigure că în formarea inițială și continuă a profesorilor, mediatorilor școlari, psihologilor și consilierilor școlari se regăsesc elementele practice pentru a putea gestiona cazurile de discriminare și de bullying împotriva tuturor tinerilor;
– Abordarea fenomenului de bullying și hărțuire sexuală prin mecanisme de prevenire, de depistare și sancționare a faptelor de violență psihologică sau sexuală;
– Protecție pentru elevi în fața oricărui tip de abuz, fie el psihic, fizic sau sexual, și pedepsirea faptelor care afectează integritatea acestora, într-o manieră transparentă.
– Creșterea accesului la ore de educație sexuală pentru tineri – esențială în dezvoltarea lor sănătoasă;
Ce spun reprezentanții participanților:
Și pentru că ne dorim ca acești tineri să nu mai fie transformați în ținte ale urii, lansăm o invitație tuturor celor 13 culte religioase care au semnat scrisoarea către Ministerul Educației, în special reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române. Îi invităm la ACCEPT să ne cunoască. Să vadă cine sunt oamenii pe care îi doresc discriminați, cine sunt cei pe care îi expun urii și pe seama cărora duc o campanie de dezbinare socială. Cine sunt unii dintre cei mai vulnerabili tineri din România despre care Biserica spune că îi pasă. Să vadă și să înțeleagă cum atacurile constante ale Bisericii Ortodoxe Române îi afectează pe aceștia, pe părinții lor, familiile lor, prietenii lor”, declară Florina Presadă, directoare executivă ACCEPT.
Aceste comportamente sunt o cauză directă a abandonului școlar în comunitățile din mediul rural și nu numai. Excluderea definiției diversității din proiectele de lege ar încuraja și ar valida atitudinile rasiste din sistemul de învățământ, încălcând dreptul tinerilor la educație fără discriminare.
Mai mult, ne dorim introducerea unei forme adecvate de educație sexuală în școală, care ar veni în întâmpinarea problemelor cu care România deja se confruntă, de la numărul mare de mame minore și până la morțile cauzate de cancerul de sân și de col uterin. Tinerii noștri trebuie să fie educați pe teme legate de contracepție, boli cu transmitere sexuală, HPV, consimțământ, hărțuire sexuală și relații abuzive.” a declarat Bădărău Mădălina, expertă PR Asociația E-Romnja