„Salvăm 10-12 zile de școală” – argumentul PNL pentru comasarea alegerilor

foto: Facebook/ Daniel Fenechiu

PNL susține că vrea comasarea alegerilor pentru că este în interesul elevilor. „Le salvăm 10-12 zile de şcoală”, a declarat senatorul Daniel Fenechiu, marţi, la RFI.

„Anul 2024 este un an în care sunt prevăzute patru rânduri de alegeri, dintre care alegerile prezidenţiale sunt alegeri în două tururi. Asta înseamnă că românii ar urma să fie chemaţi la vot de cinci ori, asta înseamnă că de cinci ori, în şcolile din România ar urma întreruperi ale activităţii de circa o săptămână-zece zile, asta înseamnă nişte cheltuieli destul de importante şi chiar dacă ştim foarte bine că democraţia costă, ne gândim că ideea de a face cel puţin o comasare este în interesul românilor, este în interesul bugetului şi este în interesul copiilor care merg la şcoală, cărora dacă facem o singură comasare, le salvăm 10-12 zile de şcoală”, a afirmat senatorul Fenechiu.

Întrebat dacă Partidul Național Liberal se gândește la binele populației sau mai degrabă la binele partidului, ținând cont că o comasare a alegerilor ar maximiza șansele formațiunii, Daniel Fenechiu a răspuns:

„E în firea omului să încerce ca în momentul când aplică anumite măsuri de acest gen, să aibă și o doză de subiectivism. Acuma, dacă aș veni eu să vă spun că orice variantă de comasare nu generează niște avantaje, pe lângă faptul că aș fi necredibil, ați trăi cu impresia că fac mișto de inteligența românilor. Nu cred că așa se pune problema. E adevărat, în orice comasare posibilă, câștigă partidele mainstream, este foarte adevărat acest lucru, dar din punctul acesta de vedere, este o situație care derivă din faptul că PNL și PSD sunt două partide mari, două partide cu o rețea electorală și o rețea organizatorică foarte bună. Nu cred că este vina celor două partide mari din România că au o extindere mai bună, o organizare mai bună și că anumite măsuri pot să le avantajeze, datorită faptului că sunt partide mari, că puteau să nu fie la guvernare și puteau să aibă același interes”.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.