
Autoritățile din învățământul public al orașului Chicago au decis achiziționarea a 100.000 de laptopuri noi, aștepttându-se ca mai mulți elevi să urmeze cursurile de la distanță în ianuarie, dacă valul cazurilor de coronavirus va crește, relatează Associated Press, citată de presa americană.
Totuși, oficialii districtuali încă speră să evite o întoarcere la nivelul întregului sistem la învățarea la distanță, precizează publicația Chicago Sun-Times.
Liderii celui de-al treilea district școlar ca mărime al națiunii au cerut luna aceasta consiliului său de educație să cheltuiască mai mult pe computere decât era planificat inițial într-un acord din august 2020, care a însumat 120 de milioane de dolari pentru trei ani de școală.
Noul plan de achiziții crește bugetul total la 296 de milioane de dolari pentru trei ani de școală. Districtul a anunțat în această săptămână că a achiziționat alte 100.000 de laptopuri pentru aproximativ 39 de milioane de dolari.
Sylvia Barragan, purtătoarea de cuvânt a autorităților școlare, a spus că achiziția este „în pregătirea eventualității ca mai multe săli de clasă să treacă la învățarea la distanță, dacă este necesar, pe fondul unei posibile creșteri a COVID-19 în ianuarie”.
Un alt oficial a transmis în mod repetat că districtul nu se va închide decât dacă există un ordin la nivel de oraș care o va impune și va continua să ia decizii de închidere pe baza situației punctuale la nivel de școală sau de săli de clasă individuale. Totuși, există o îngrijorare sporită cu privire la o creștere a noilor cazuri de coronavirus după vacanța de iarnă și în urma răspândirii variantei omicron, notează jurnaliștii.
Lori Lightfoot, primarul din Chicago, a anunțat marți că multe companii, inclusiv restaurante și baruri, trebuie să solicite dovada vaccinării începând cu 3 ianuarie.