
Tribunalul Constanța a decis ca studentul suspectat că și-a incendiat un profesor să fie arestat preventiv timp de 30 de zile, potrivit unor surse citate de Ziua de Constanța.
Potrivit publicației citate, studentul în vârstă de 21 de ani a fost prezentat procurorului de caz cu propunerea de arestare preventivă, după ce polițiștii l-au reținut pentru tentativă de omor.
Anchetatorii spun că „la data de 27 iunie a.c., un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă”.
Conform Ziua de Constanța, care citează surse neoficiale, studentul i-ar fi dat foc profesorului, apoi a ieșit din clasă și a blocat ușa pe dinafară pentru ca acesta să nu poată ieși. La un moment dat, o profesoară a auzit gălăgie și a mers să vadă ce s-a întâmplat.
Suspectul, în vârstă de 22 de ani, a fost prins de polițiști și adus sub escortă la sediul IPJ Constanța pentru audieri. Acesta ar fi fost găsit la locul de muncă, la o firmă de IT.
Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior, transmite News.ro.
„Din primele cercetări efectuate rezultă că un student, nemulţumit de nota obţinută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă. Acesta ar fi suferit vătămări corporale minore la nivelul piciorului”, au anunţat, ieri, poliţiştii.