STUDIU Între 50 și 70% dintre elevii sibieni se deplasează la școală cu mașina

foto: auditeco.ro

Între 50 și 70% dintre elevii sibieni sunt transportați cu mașinile la școală. Peste 10.000 de mașini circulă zilnic în Sibiu pentru a transporta elevii între casă și școală sau alte activități extra-curriculare, arată datele unui studiu al Asociația Urban Bike Revolution, publicate de Turnul Sfatului.

„Rezultatele cumulate arată o realitate îngrijorătoare. Peste 50% din elevi sunt transportați la școală cu mașina, iar la nivelul ciclului primar acest procent ajunge la 70%. Chiar și în rândul elevilor de liceu, aproape 40% folosesc mașina pentru a ajunge la școală. Acest lucru este îngrijorător, în special având în vedere că mulți dintre acești elevi ar avea discernământul necesar să se deplaseze pe cont propriu.

Raportat la datele obținute, estimativ peste 10.000 de mașini circulă zilnic în Sibiu pentru a transporta elevi între casă și școală sau alte activități extra-curriculare. Utilizarea mașinii are un impact negativ însemnat asupra traficului, siguranței, poluării și bunăstării generale a populației”, arată Asociația Urban Bike Revolution.

Cercetarea cantitativă privind mobilitatea elevilor din Sibiu s-a desfășurat în perioada martie – mai 2023. Datele obținute sunt rezultatul implicării a peste 150 de clase din peste 20 de școli din Sibiu, adunând mai mult de 3.500 de răspunsuri de la elevi și arată o realitate îngrijorătoare, spun reprezentanții asociației.

În cadrul studiului au fost acoperite toate ciclurile de învățământ. Timp de 3 săptămâni, elevii au notat mijlocul de transport utilizat în fiecare zi. Pentru școlile cu peste șase clase participante a fost realizată o analiză separată a cotei modale, pentru o înțelegere mai detaliată a tendințelor de transport.

Datele au un rol determinant în dezvoltarea viitoarelor programe, dar și în monitorizarea și evaluarea tendințelor de mobilitate. Pentru următorul an, UBR și-a propus să contribuie la scăderea cotei modale auto în rândul elevilor de la 50% la 40%, în baza unor programe dezvoltate în cooperare cu partenerii din cadrul programului „Laboratorul de Mobilitate Urbană Activă”. Din această reducere, estimativ, 5% pot merge către trotinetă și bicicletă, iar alți 5% pot alege să meargă pe jos sau să utilizeze transportul public.

„Mobilitatea școlară este o problemă crucială pentru Sibiu. Este responsabilitatea întregii comunități de a oferi un stil de viață activ, sănătos și independent tuturor copiilor și adolescenților, deoarece primul drum important din viața fiecărui elev este drumul zilnic spre școală”, precizează reprezentanții asociației.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.