
Un proiect de lege depus de USR la Camera Deputaților prevede obligația statutul de a le acorda toate tipurile de burse, inclusiv cele de merit, și elevilor din școlile private sau confesionale.
Ce prevede proiectul înregistrat la Parlament:
Articolul 108 din Legea învățământului( preuniversitar nr. 198/2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 05 iulie 2023, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
,,Elevii de la cursurile cu frecvenţă de zi din învățământul preuniversitar de stat, particular şi confesional obligatoriu beneficiază de burse. Metodologia-cadru de acordare a burselor se aprobă, la propunerea Consiliului Național pentru Finanţarea Învățământului Preuniversitar, denumit în continuare CNFÎP, prin ordin al ministrului educației, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Cuantumul minim al burselor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, inițiată de Ministerul Educației, la propunerea CNFÎP.”
În prezent, articolul 1 din Legea 198/2023 prevede că doar elevii de la cursurile cu frecvență de zi din
învățământul preuniversitar de stat obligatoriu beneficiază de burse. Cuantumul minim al burselor și metodologia-cadru de acordare a burselor sunt aprobate prin ordin al ministrului educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, denumit în continuare CNFÎP.
Inițiatorii proiectului argumentează, în expunerea de motive, că ”apartenența unui elev cu performante înalte, eligibil pentru obținerea bursei de merit la un anumit tip de unitate de învățământ (de stat/ particulară) nu poate reprezenta un criteriu obiectiv şi rational de acordare a bursei doar în favoarea elevilor înmatriculați în unități de învățământ de stat.”
Impactul bugetar calculat de inițiatori:
Conform expunerii de motive a proiectului, în învățământul particular s-ar putea acorda până la aproximativ 27.390 de burse de merit. (Pentru a calcula numărul estimat de burse de merit care ar trebui alocate în învățământul preuniversitar particular, s-a pornit de la datele disponibile: în anul şcolar 2022-2023, erau înscrişi 164.310 elevi în învățământul preuniversitar particular, reprezentând 5,6% din totalul populației şcolare preuniversitare. în învățământul preuniversitar de stat, erau alocate 461.777 burse de merit. Astfel, s-a stabilit raportul procentual dintre elevii din învățământul de stat care beneficiază de burse de merit şi numărul total al elevilor din învățământul de stat (16,67%) şi s-a aplicat acest procent asupra numărului elevilor şcolarizați în învățământul preuniversitar particular şi confesional).
Având în vedere că în anul şcolar 2024-2025, respectiv 2025-2026, valoarea lunară a unei bursei de merit este de 450 RON, impactul bugetar determinat inclusiv de includerea elevilor înmatriculați în învățământul preuniversitar particular ca beneficiari ai burselor de merit se ridică la suma de 12.325.500 RON/lună.
Expunerea de motive poate fi accesată, integral, aici: em84