Un nou calendar pentru reorganizarea inspectoratelor şcolare, anunță Ligia Deca

Ligia Deca anunță că reorganizarea inspectoratelor şcolare judeţene se va realiza după un nou calendar, care, cel mai probabil, va intra în vigoare anul viitor.

Ministrul Educației invocă modificările legislative din zona administrativă şi fiscal-bugetară, care impun acest lucru. Cel mai probabil, inspectoratele vor fi transformate în direcţii, cu atribuţii mai puţine în inspecţia şcolară, de anul viitor, spune Ligiei Deca.

„Conform Legii învăţământului preuniversitar, această reorganizare vizează transformarea în Direcţii Judeţene pentru învăţământ preuniversitar cu un rol mai mare în sprijinul şcolilor şi concentrarea inspecţiei şi a evaluării într-o singură entitate la nivel judeţean, forul judeţean ARACIP. Această reorganizare se va realiza după un calendar reactualizat pentru că au fost o serie de modificări legislative în zona administrativă şi fiscal-bugetară care limitează tipul de instituţii publice – de exemplu ar trebui reorganizate în aşa fel încât să nu existe instituţie publică cu mai puţin de 50 de angajaţi – şi atunci întreaga reflecţie pe arhitectura sistemului trebuie făcută luând în calcul toată legislaţia aplicabilă”, a declarat Ligia Deca răspunzând unei întrebări luni, într-o conferinţă de presă în judeţul Alba, potrivit News.ro.

Ministrul Educaiei precizează că cel mai probabil noua organizare a inspectoratelor ar urma să intre în vigoare anul următor.

„Suntem în discuţii la nivel guvernamental şi urmează ca această reorganizare să se facă cu un nou calendar, probabil ea intrând în vigoare anul viitor”, mai spune ministrul Deca.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, declara în august 2023 că descentralizarea inspectoratelor școlare va începe la 1 ianuarie 2025, alături de direcțiile județene de sport, cultură, sănătate publică și ANSVSA. Detalii aici.

Prof. Mihaela Popa, fost secretar de stat: Ministerul Educației și inspectoratele sunt rupte de realitate

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.