
Adrian Covic, unul dintre prorectorii Universității de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași, ia bani din douăsprezece surse, dintre care 10 sunt salarii. Veniturile lunare sunt de aproximativ 92.000 de lei, echivalentul a 18.600 de euro, relatează Libertatea.
Coordonator al echipei de transplant renal de la Spitalul C. I. Parhon, prof. dr. Adrian Covic are trei salarii declarate de la UMF Iași, unul ca medic la Spitalul Clinic Parhon din Iași, dar și salarii de la Fresenius Nephrocare, Nefrocare, plus venituri de la Academia de Științe Medicale, Academia Oamenilor de Știință, UEFISCDI, clinica Almedra.
Ultimele venituri nu vin din salarii, ci din profesii libere independente și activități independente profesioniste, care nu sunt defalcate:
Sunat de Libertatea, prorectorul UMF Iași a cerut să fie contactat prin SMS. Apoi, a menționat că, din cauza programului aglomerat, nu poate discuta până săptămâna viitoare, când ar putea programa o întâlnire cu jurnaliștii, potrivit sursei citate.
Adrian Covic, finalist în competiţia pentru medicul anului în 2020, este urmărit penal pentru fals în declaraţii, în 2022, potrivit unui articol publicat de Ziarul de Iași în luna august. Anchetatorii au cerut redeschiderea unui dosar din 2015, în care celebrul medic ieşean a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală, conflict de interese şi fals în declaraţii. Acuzaţiile de conflict de interese au fost clasate în 2019, iar cele de evaziune fiscală în 2021. Rămân însă restul, alături de problemele cu averea, conform sursei citate.
Libertatea a publicat un clasament al celor mai bine plătiți rectori și decani din UMF-uri care sunt și medici polivalenți.