Un șofer băut care transporta elevi a încercat să fugă de polițiști

foto: IGPR

Şoferul unui microbuz şcolar, care se urcase băut la volan, a încercat să fugă de poliţiştii care l-au oprit în trafic. În acel moment transporta elevii spre case, relatează Spot Media.

Bărbatul de 37 de ani, din Boșca, județul Caraș-Severin, a fost prins, marţi seară, băut la volan. La vederea polițiștilor, a virat rapid dreapta pentru a se sustrage controlului. Şoferul de microbuz transporta mai mulți elevi de la școală către case.

„La vederea echipajului de poliție conducătorul microbuzului a virat dreapta cu scopul de a se sustrage verificărilor, acesta fiind oprit după circa 50 de metri, pe strada lăturalnică.

După testarea cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii l-au condus imediat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei”, potrivit Poliției Caraș-Severin, citată de Spot Media.

În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. Bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.