fbpx

Unde pot (re)descoperi muntele copiii? Sibiul are un răspuns!

Împrejurimile montane ale Sibiului au un farmec aparte, încercuind orașul într-un brâu muntos unic și extrem de atractiv pentru iubitorii de drumeții. Masivul Cindrel e un munte blând, cu poteci oierești și  priveliști de poveste. Aici se organizează drumeții pe tot parcursul anului, fiind potrivit și căutat de familii cu copii. Sibiul

Masivul Făgăraș, impresionant prin măreția lui aproape amenințătoare, atrage drumeții la călătorii într-o altă lume, parcă neatinsă de mâna omului. Și ar mai fi Lotrul, un fel de Cindrel mai necunoscut, mai puțin umblat și mai sălbatic. Fiind mai greu accesibil este mai degrabă un loc pentru persoanele cu mai multă experiență și în căutare de aventuri exclusiviste și mai solitare.

În anul 2021 o echipă din cadrul Consiliului Județean Sibiu a pus bazele unui proiect prin care a refăcut toate traseele montane din acești trei masivi, redându-i comunității. Comunitate care, de altfel, a crescut la mii și mii de prieteni care vin revin pe aceste poteci, în grupuri sau cu familiile.

Pentru copii, drumețiile sunt minunate. Îndrumați de ghizi cu experiență, care participă la fiecare drumeție, cei mici descoperă la pas natura, muntele și întregul ecosistem, învață despre floră și faună, „merg” pe traseul istoriei locurilor și a naturii. Sau au parte de aventuri care îi stimulează fizic, cum ar fi cicloturismul montan, echitația – totul, cu o mare „porție” de aer curat, departe de aglomerația urbană și… tehnologie (mai ales de dispozitive mobile!).

Prin proiectul „Anii Drumeției”, început în urmă cu 3 ani, organizatorii au reușit să creeze un ecosistem în care au angrenat și antreprenorii locali, deținătorii de spații de cazare, băcănii cu produse eco locale, astfel încât familiile își pot „construi” o experiență în funcție de timp, buget, gusturi și dorințe. Părinți și copii deopotrivă pot alege o drumeție de pe site, în funcție de durată, de dificultate sau proximitate. Apoi, după ce v-ați asigurat că aveți un minim echipament necesar, aventura poate începe!

Pentru detalii și înscrieri, mai ales că deja s-au publicat drumețiile pe luna iunie, deci pentru primele zile din vacanța de vară, puteți intra pe https://aniidrumetiei.ro/.


Află care sunt ”Comorile” ascunse de la Disneyland Paris

https://www.educatieprivata.ro/calatorii-cu-sens-disneyland-paris-povesti-invatare-si-distractie-la-cote-maxime/

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pagina data web este protejata cu reCAPTCHA care este in aplicarePolitica confidialitatii si Conditiile de service Google.