
Grădinița Heidi by ETOS Academy îmbină curriculumul național cu unul propriu, organizând învățarea în 5 domenii: comunicare, științe, societate, creativitate și motricitate. Aceasta face parte din ETOS Academy Group, cu un colectiv total de 200 de cadre didactice și personal auxiliar, dedicat educaței a peste 900 de copii din Brașov, București și Ilfov.
La ETOS Academy, ne dorim ca educația excelenta sa fie accesibila pentru cât mai mulți copii. Ne bazam pe curriculumul românesc, însa adoptam metode moderne de învățare, precum proiecte interactive, activități practice ‑i experimente, având ca obiectiv rezultatele academice remarcabile într-un mediu de învățare atrăgător pentru elevi.
Ne concentram pe pregătirea copiilor pentru viitor, oferindu-le cursuri de limba engleză și germană, respectiv de comunicare.
Punem accent pe dezvoltarea armonioasa a copiilor, integrând aspectele emoționale și fizice în dezvoltarea intelectuala. Acest lucru este realizat prin intermediul unei game variate de activități, cu sprijin oferit de specialităti precum psihologi și logopezi, dar și prin activități sportive și recreative în școală și în afara ei.
Grădinița Heidi este o unitate de învăţământ acreditată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).
PROCEDURĂ ÎNSCRIERE
Pași pentru înscrierea Creșa și Grădinița Heidi by ETOS Academy Brașov
La Creșa & Grădinița Heidi by ETOS Academy, ne mândrim cu o echipă de educatoare pasionate de educație, cu studii de specialitate și dedicate misiunii ETOS Academy.
Credem că învățarea nu se oprește niciodată și investim constant în dezvoltarea profesională a personalului nostru. Participăm la cursuri pentru certificări, seminarii și conferințe pentru a fi mereu la curent cu cele mai noi metodologii și practici educaționale. Fiecare membru al echipei noastre aduce un plus de valoare prin experiența și devotamentul său.